Am avut, până acum
câteva zile, o tastatură buclucașă. Într-o vreme sărea litere. Câte una, de
obicei. Apoi a început să bată două-trei slove deodată și, dacă trimiteam un
mesaj și nu-l verificam, dădeam impresia că scriu într-o limbă necunoscută. (La
început am crezut că greșeam eu, dar m-am convins de contrariu, tastând încet
și cu atenție fiecare semn. Surpriză : scriam una și ieșea alta. Trebuie să
recunosc că m-am speriat puțin.) Să mergem mai departe și să ne imaginăm că
tastatura ar fi trimis singură, unor prieteni ori unor necunoscuți, mesaje
insultătoare sau scrisori de amor. Nu e un subiect potrivit pentru o povestire?
Nu prea mă ispitește totuși s-o scriu. Cumpără cineva ideea? Parcă Sinclair
Lewis îi vindea idei lui Jack London. Pușkin i le oferea gratis lui Gogol.
P.S. Până la urmă, voi scrie povestirea. Celebrul regizor Gábor Tompa, prietenul meu, s-a oferit s-o ecranizeze.
Văd că doi-trei localnici, care n-au nicio legătură cu literatura, continuă să nu-și vadă de treaba lor și caută să-mi facă dușmani, încercând să identifice, în fiecare nouă carte a mea, situații sau personaje locale. E avantajul de a trăi în Gratia, locul în care oamenii își aruncă păcatele unii în capul altora. I-am identificat pe respectivii și pe lângă măsurile legale pe care le voi lua, le voi dedica un articol și o carte de vor râde zece generații de acum înainte. Pe unul puteam să-l dau în judecată încă din 2005, când a copiat, în calculatorul său, romanul Maimuțe în haremul nopții, apoi mi-a pus în cap prietenii, atribuindu-le nume din carte care nu aveau nicio atingere cu ei. Trist e că unii au mușcat momeala. Inginerul, fiindcă asta e, a profitat de faptul că prietenul care îmi transpunea textul în formă electronică a apelat la computerul său, pentru a opera niște modificări sugerate de mine. Norocul infractorului e că am aflat despre manevrele lui abia după un an, când aveam depresie. Ultimul meu volum are legătură cu Gratia cum are cultivarea pepenilor cu fabricarea rulmenților. Mare porcărie și pe lumea asta, domnilor!
Văd că doi-trei localnici, care n-au nicio legătură cu literatura, continuă să nu-și vadă de treaba lor și caută să-mi facă dușmani, încercând să identifice, în fiecare nouă carte a mea, situații sau personaje locale. E avantajul de a trăi în Gratia, locul în care oamenii își aruncă păcatele unii în capul altora. I-am identificat pe respectivii și pe lângă măsurile legale pe care le voi lua, le voi dedica un articol și o carte de vor râde zece generații de acum înainte. Pe unul puteam să-l dau în judecată încă din 2005, când a copiat, în calculatorul său, romanul Maimuțe în haremul nopții, apoi mi-a pus în cap prietenii, atribuindu-le nume din carte care nu aveau nicio atingere cu ei. Trist e că unii au mușcat momeala. Inginerul, fiindcă asta e, a profitat de faptul că prietenul care îmi transpunea textul în formă electronică a apelat la computerul său, pentru a opera niște modificări sugerate de mine. Norocul infractorului e că am aflat despre manevrele lui abia după un an, când aveam depresie. Ultimul meu volum are legătură cu Gratia cum are cultivarea pepenilor cu fabricarea rulmenților. Mare porcărie și pe lumea asta, domnilor!
2 comentarii:
Ca și oamenii, unele instrumente sînt proaste din fabricație, ceea ce, într-adevăr, este un bucluc, altele sînt inteligente. Să nu vă mire, însă. Dacă instrumentul stochează resursa alterării sau restructurării necontrolate a comenzii primite de la utilizatorul domestic, atunci resursa stocată permite și preluarea incognito a comenzii primite de la utilizator de către un intrus! Așa încît, dacă-mi dați voie, aș face observația că nici scenariile de ficțiune nu mai sînt ce-au fost odată...
Nicu,
Am putea să le ridicăm la nivelul de odinioară. Mai ales oamenii nu mai sunt oameni.
Trimiteți un comentariu