joi, 2 martie 2017

O torță veșnic vie : spiritul echipei de fotbal Dinamo București

* Nu știu cum se face, dar la nivel foarte înalt suntem conduși de niște analfabeți. Nu știu nimic, nu se pricep la nimic, n-au făcut performanțe nici în număratul ouălelor. Dacă au știut cândva să bată un cui, au uitat demult, pentru că și-au făcut din politică o meserie extrem de rentabilă. Tăriceanu, de pildă, e un idiot crescut în familia înstărită a unui istoric, turnător la Securitate. În școală abia a trecut clasa, nu știe românește și se consideră un mare politician. Banii și onorurile curg pe el. Dar alții sunt și mai proști, și mai bogați, în vreme ce un cunoscut autor a fost plătit, pentru un roman important, de o editură prestigioasă cu...338 de lei. Și tot e bine, fiindcă sunt autori care duc bani de acasă, pentru a fi publicați. Ieri, un politician ne-a lămurit, pe un canal de televiziune, cum stă treaba. Nu contează ce ai făcut în școală și ce note ai luat. E important să ai tupeu, să fii tare-n gură și ”să organizezi treaba în teritoriu”. Ce să organizezi, bă, când tu n-ai niciun orizont de cultură politică și abia știi să te iscălești? Ăștia cred cu tărie, spre paguba tuturor ( din păcate, și a urmașilor lor!), că a face politică înseamnă a mulge crâncen niște funcții publice ( cu ajutorul unor ciurucuri umane) și a înțepa niște conducte cu bani! Stai și te crucești când afli cum distribuia Elena Udrea munți de bani, în timp ce noi, oamenii care muncesc, n-aveam parale pentru o pâine!  Și cum e cu pedelistul ăla care spunea că nu se dă jos din pat doar pentru 100 000 de euro? Păi, atunci, de nu închidem, bă, școlile? De ce mai organizăm simulări, teste, examene și alte rahaturi aducătoare de stres pentru profesori, dacă e important ca elevii să nu învețe nimic în școli și să ia note cât mai mici? De ce ne mai jucăm de-a școala când procesul de învățământ se rezumă la a produce cretini care să ne conducă? Mai țineți minte cuvintele mamei lui Nicanor Alvarado, dictatorul din Toamna patriarhului? ” Maică, îi zice bătrâna fiului său, dacă știam că o să ajungi un om așa de mare, te dădeam și pe tine la școală, să înveți să te iscălești.” Până și în inima întunericului școala impunea un anumit respect. Însă mâncatul rahatului a devenit, în România, cea mai prosperă și nerușinată afacere, iar școala e un loc al umilinței,  plasată, în stima cetățenilor, mai jos decât serviciile de salubritate.
* Sunt suporter al echipei Dinamo de mai mult de o jumătate de secol. Spre marea mea tristețe,  echipa a fost falimentată de infractori și pierdusem bucuria de a urmări meciurile de fotbal. ( Mai ales când am văzut că arbitrii joacă pe față pentru Real Madrid, în toate confruntările pe care cunoscuții cotonogari și pomanagii le au fie în campionatul intern, fie în Liga Campionilor.)  Nu mai aveam cu cine să țin. N-am fost de acord nici cu alungarea lui Andone și n-am încredere în calitățile de manager ale lui Adrian Mutu. Dar spiritul lui Dinamo, întreținut și de suporteri și de niște artiști cunoscuți, n-a murit, ci arde acolo, sus, ca o torță veșnic vie. Galeria echipei Dinamo București este cel mai frumos fenomen din fotbalul românesc.

Niciun comentariu: