miercuri, 27 iulie 2016

Spaime și scârbe în Las Vegas

    Am citit cu încântare Spaime și scârbe în Las Vegas de Hunter S. Thompson, Polirom, 2008. Americanul știa să scrie. Personajele sale iau tone de droguri, se limpezesc cu rom și Chivas Regal, sunt spurcate la gură, însă au o expresivitate seducătoare. ( Ca o curiozitate, îmi permit o observație. Bețivii emeriți umblă totdeauna cu recipiente mici și multe - o ”jumate”, un ”sfert”- dozându-și, ca pe o hrană prețioasă, alcoolul ingerat, numărându-și, la nevoie, paharele. O duc într-o beție discretă, cu zecile de ani. Cel mai adesea sunt rupți de băutură, nu sunt niciodată treji de-a binelea, chiar dacă uneori par așa, însă au grijă să nu intre în comă alcoolică. Sunt însă imprevizibili și, dacă ai de-a face cu asemenea indivizi, e bine să ai permanent asupra ta ceva cu care să-i reduci la tăcere, după cum bine sugerează naratorul. Altminteri te trezești din senin cu capul spart. Bețivanii fără orizont cultural, personaje centrale în opera lui Bukowski,  sunt aroganți și nu știu înseamnă bunele maniere sau respectul. Sunt, cum se spune, nefrecventabili.  Nu se ridică la rangul de băutori, cum sunt bărbații lui Raymond Chandler.  ) Thomson are umor, e alert în relatare, dar nu posedă relieful artistic al lui Bukowski, care umblă și el cu jumătăți și sferturi ( adică litre!) de whisky, însă n-are treabă cu drogurile. Nu mai zic că autorul Spaimelor și scârbelor în Las Vegas nu ajunge nici pe departe la violența insuportabilă a lui William Burroughs, pe care nici nu l-am putut citi decât parțial. La prozatorul beat, trivialul, perversiunile ( mergând până la crime abominabile!) sunt atât de apăsate, încât esteticul se volatilizează. De la un punct încolo îți blochează toate căile de receptare.
      Paginile lui Hunter S. Thompson sunt lipsite de erotism, iar violența e minimă. Proza originalului și damnatului american e plăcută, ușoară, antrenantă. Infernul drogurilor nu pare monstruos, ca la Burroughs, ci oarecum îmbietor, deși aducător de ”spaime și scârbe”.

P.S. Cine spunea că s-a apucat de băutură din dragoste față de literatura lui Erich Maria Remarque și a lui Hemingway? Hunther S. Thompson e dintre aceia care i-ar putea împinge către păcatul fatal al drogurilor pe niște cititori tineri, curioși, cu bani și lipsiți de preocupări.
       Voi face cândva distincția între băutor - bărbat care se comportă civilizat, indiferent de cantitatea de alcool pe care a înghițit-o - și bețiv, cetățean care își dă în petic și e un pericol social de câte ori trage la măsea. E doar o deosebire. Jack London se considera bețiv - vezi Spovedania unui bețiv -, dar cred că era era un băutor încercat.

Niciun comentariu: