Mai mare decât mine cu doi ani, Ion mi-a fost coleg când frecventam amândoi
școala mare, adică ciclul gimnazial. Era un băiat brunet, cu fața luminată permanent de bucurie. Țin minte că atunci când jucam fotbal și toți eram aprinși la față și încrâncenați, el râdea de se prăpădea. S-a născut pe 22 iunie 1954, în Gratia, în noaptea cea mai scurtă din an, aproape de Sânziene. Și-a petrecut copilăria ”
în căruță, sub o cergă, la capul locului, alături de tigva cu lapte bătut”, după cum îmi va scrie peste zeci de ani. Face parte dintr-o familie străveche, având cultul muncii și o autentică credință în Dumnezeu. Tatăl său se numea Anghel, bunicul era Niculae, iar străbunicul a fost Vasile, faimosul Mărtac, cel înzestrat cu puteri paranormale și care avea să dea identitate neamului său :
ai lu' Mărtac. Numele familiei a fost inițial Dumitru, dar în timp s-a impus supranumele Neagoe. Tudora, mama sa, provenea dintr-o familie de aromâni și avea un frate Meldiat. Părinții lor erau Chiru și Ioana. Înaintașii veniseră din sudul Dunării, în urmă cu două veacuri și se stabiliseră în cartierul Satul Nou, din Cartojani, apoi în Cadrilater și, în sfârșit, în Gratia, pe vale, între
morăreni. Ion a făcut Liceul de Metrologie din București, în perioade 1971-1976 și a urmat Facultatea de Utilaj Tehnologic București. În prezent locuiește în Petroșani, Hunedoara și este inginer la APA SERV. Este căsătorit din 1983, cu Elena-Dumitra, profesoară de chimie. Are doi copii : Cătălin-Andrei Neagoe, inginer în construcții și arhitect, doctorand la Barcelona și Oana-Monica Neagoe, medic la Paris. Frații lui Ion sunt Maria Neagoe, profesor universitar la Facultatea de Psihologie, Universitatea din București și Ilie Neagoe, șofer, acum decedat. L-am cunoscut pe Ilie, un om de o rară noblețe sufletească, un exemplu de hărnicie tradițională.
De fiecare dată când îl revăd pe Ion, retrăiesc bucuriile unei inocențe care nu se va mai întoarce. Ion m-a vizitat în vara trecută și am înțeles că este ultimul grătian care mai știe originile și așezările străvechi ale Gratiei. A fost o tradiție de familie să păstreze vie memoria a trecutului. Spre rușinea mea, trebuie să mărturisesc că am cunoscut bătrâni centenari și nu mi-a trecut prin cap să-i descos în legătură cu rădăcinile noastre. Nu i-a întrebat nimeni nimic și au căzut în uitare. Cândva am avut ideea de a scrie o monografie a comunei și de a scoate un ziar local, dar cel care mă putea ajuta în acest proiect m-a pasat cu grabă, de parcă aș fi urmărit să obțin avantaje personale : avea alte priorități. Ziarul a apărut aievea, însă nu a fost conceput de mine, ci de o tânără din orașul X, care lucra în redacția uni ziar de acolo și avea umbrelă politică. Exista, de asemenea, o așa-zisă monografie a localității, concepută prin anii '60 de o eminentă învățătoare, dar în text sunt puține informații concrete și multă vorbărie ideologică, inspirată din documentele PCR.
L-am rugat pe Ion să scrie despre locurile noastre vechi de când lumea, să nu ne pierdem identitatea în negurile sulfuroase ale timpului, iar el s-a conformat și a făcut și un desen. E o piatră de temelie pentru viitoarele inițiative de a sistematizare a documentelor legate de comuna Gratia.
Voi posta, în viitorul apropiat, mesajul prietenului meu.
P.S. După ce am văzut Barcelona-Real, simt atât de multă scârbă față de aranjamentele din competițiile sportive și de rolul jucat de arbitri în această mascaradă, încât nu voi mai urmări meciurile de fotbal și nu voi mai scrie despre această modalitate de delectare a minții. Am crezut, după Steaua-Pandurii Târgu-Jiu, că numai în arbitrajul românesc miroase a hazna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu