duminică, 9 martie 2014

Situaţia catastrofală din învăţământ

  În fiecare an se organizează simulări de examene pentru elevii din clasele terminale, pentru a li se evalua nivelul de pregătire. Din păcate, erorile se perpetuează de la an la an, fiindcă factorii responsabili sunt orbi şi surzi la orice sugestie venită din zona muncii didactice.
1. Subiectele propuse nu sunt în concordanţă cu programele. La ciclul gimnazial se dau două compuneri, dintre care una nu are ca obiect textul literar. Se ştie că nu mai sunt alocate aproape deloc ore pentru compunerile libere. Şi atunci ce verificăm?
2. Cei care elaborează subiectele nu sunt profesionişti. Chiar dacă au unele cunoştinţe, n-au experienţă la catedră. Uneori fac subiecte pe care nu ştiu nici ei să la rezolve corect. ( Vezi subiectele de la Testele Naţionale din 2012.) Cel mai des însă aleg texte nepotrivite cu vârsta şi cu nivelul de pregătire al şcolarilor. De pildă A. E. Baconsky este un poet neomodernist care se studiază în clasa a XI-a. Chiar dacă pare accesibilă unui copil de clasa a VIII-a, poezia Zăpada sărută întinderile are subtilităţile sale şi, numai cu indulgenţă din partea profesorului evaluator, elevii pot obţine note maxime. La clasa a XI-a s-a dat caracterizarea unor personaje de comedie, în condiţiile în care liceenii fuseseră anunţaţi, în repetate rânduri, că genul dramatic nu face obiectul simulării cu pricina! Halal comunicare!
3. Notele obţinute nu sunt trecute în cataloage. Să înţeleg că simularea e un fel de joacă, fără nicio finalitate, exceptând-o, fireşte, pe aceea potrivit căreia corectorii trebuie să piardă timpul? ( Evaluarea nu se plăteşte şi sunt oameni care îşi cheltuiesc banii pe mijloace de transport sau pe benzină, pentru a merge la centrele de evaluare, unde nu primesc nici măcar un pahar cu apă.)
      Pe micrul ecran apar tot felul de"specialişti" care "analizează" rezultatele simulării. Moderatoarea ţipă că sunt rezultate catastrofale şi că trebuie să-i găsim pe vinovaţi etc. Exact ca în vremea obsedantului deceniu. Mărturisesc, de altminteri, că de mai mulţi ani am impresia că mă învârtesc printre nişte oameni care sunt un fel de zombi din perioada colectivizării. Au înviat colhoznicii şi heirupiştii planurilor cincinale?  Când am terminat clasa a VIII-a, am mai avut doi sau trei colegi care au fost admişi la liceu. Şi nu s-au deschis procese pentru a fi descoperiţi sabotorii. Pentru îmbunătăţirea rezultatelor, e suficient să crească în mod real calitatea actului didactic, iar elevii ar trebui să pună mâna pe carte. Profesorii să fie verificaţi la clasă, periodic, de alţi specialişti ( şi nu prin megainspecţii, de tip Rodis, cu ritualuri grandioase, soboruri de inspectori şi munţi de procese-verbale. ) Sunt, într-adevăr, din ce în ce mai mulţi dascăli care îşi bat joc de ore. Unii nu mai lucrează decât la meditaţii, în timp ce alţii nu ştiu, pur şi simplu, ce să predea. De exemplu, un profesor doctor, cu rubrici în presa literară, cadru didactic la unul dintre cele mai prestigioase liceee din capitală, nu face nimic, dar absolut nimic, la cursurile sale şi îi nenoroceşte pe cei care fac literatura cu el. Îmi pare că omul are şi vârsta de pensionare, însă rămâne în sistem datorită sprijinului politic de care beneficiază cu voioşie. Învăţătura, câtă e, se transmite exclusiv prin sistemul paralel al meditaţiilor, în care părinţii pompează bani la greu. Dacă un magistru îşi face meseria cum trebuie, e de datoria sa să-i lase corigenţi şi repetenţi pe discipolii care s-ai obişnuit să treacă anul fără să ştie nimic. Aici intervine presiunea părinţilor care au o atitudine incalificabilă. E meritul dlui Boc ( şi al comandantului său suprem! ) că învăţământul a ajuns să fie condus de părinţi şi de politruci. Şi cum să îndrepţi lucrurile când toată lumea are de întocmit tone de hârtii? Dar nu pe aceste hârţoage se iau gradaţii de merit şi salarii umflate?
   În materie de învăţământ, unii nu ştiu ce fac, alţii nu ştiu ce vorbesc. Toţi însă sunt iresponsabili.

P.S. L-am lăudat în repetate rânduri pe ministrul Remus Pricopie, un om competent, care pare a gândi cu propriul cap. Nu ştiu dacă e în puterea Domniei Sale să ia măsuri pe termen lung, dar situaţia din învăţământ s-ar putea îmbunătăţi spectaculos prin câteva acţiuni concrete :
1. Înfiinţarea, în cadrul fiecărei universităţi, a unor grupe pregătite special pentru munca didactică. În felul acesta, tinerele generaţii vor putea fi bine pregătite pentru activitatea didactică.
2. Pensionarea obligatorie a cadrelor din zona preuniversitară, care împlinesc 60 de ani. Dacă la nivel universitar, unde volumul de muncă e mai mic, sunt personalităţi care pot preda până la vârste avansate, specificul muncii la clasele I-VIII, cu uzură maximă şi cu consum enorm de energie, ne îndreptăţeşte să cerem pensionarea la o vârstă rezonabilă. Ce performanţă mai poate face un om la 65 de ani? Şi poţi reforma un sistem cu străbunici?
3. Îndrumarea periodică a muncii de la clasă, în detrimentul întocmirii multelor şi inutilelor hârtii tipizate. În procesul actual de învăţământ, toată lumea verifică - inspecţie înseamnă control, verificare, etichetare! -, dar nimeni nu-i îndrumă şi nu-i orientează pe cei lipsiţi de experienţă.
4. Promovarea numai a elevilor care au un bagaj de cunoştinţe corespunzător următorii trepte de şcolarizare. Cu alte cuvinte, şcolile care au un procentaj mare de nepromovaţi să nu mai fie sancţionate. Fireşte e necesar să se ia unele măsuri utile pentru îndreptarea stării de fapt. Altminteri, dacă o şcoală are promovabilitate de 0%, mai mulţi ani în şir, poate fi reprofilată sau desfiinţată.
5. Eliminarea, prin lege, a presiunilor nefaste făcute de părinţi asupra fenomenului didactic, în paralel cu interzicerea sponsorizărilor de tot felul, care vin din această direcţie.
6. Lucrătorii din sistem să fie plătiţi corespunzător, pentru a nu mai fi nevoiţi dă dea meditaţii ori să se angajeze în alte proiecte.
7. Instituirea examenului de admitere în liceu. Elevii să intre în treapta superioară de învăţământ nu prin piruete pe după cireş, cu formule artificiale şi aducătoare de bani pentru băgătorii de seamă, ci printr-o evaluare corectă, organizată de fiecare liceu în parte. Să nu se mai susţină probe eclusiv la română şi matematică, ci obiectele de examen să fie diferenţiate în funcţie de profilul instituţiei respective.
Dacă asemenea lucruri nu se fac, înseamnă că nu se doreşte scoaterea învăţământului românesc din mocirlă. Şi atunci de ce ne mai răcim gura?

6 comentarii:

La Rose Jaune spunea...

simularile sunt o joaca pe foarte multi bani, timp si nervi ale celor suficient de fraieri care sa participe, in speta profesorii. in ultima vreme se fac multe abuzuri asupra lor (fara ca sindicatele, mult prea slabe, sa protesteze), din partea presei, parintilor si, mult mai dureroe, din partea celor plecati dintre ei sa-i reprezinte, zice-se, la nivel inalt. Totul pleaca de la bani si nimanui nu-i pasa. va fi din ce in ce mai rau, daca nu se iau masuri corecte.

Şerban Tomşa spunea...

La Rose Jaune,
Dacă e aşa, e tragic. Înseamnă că trebuie să ne pregătim pentru înmormântarea acestui neam, din cauza bulimiei unor nulităţi şi inconştienţi. Vă mulţumesc pentru utilele observaţii.

Unknown spunea...

Un articol care m-a entuziasmat prin concizia și justețea sa.Raportarea la realitatea școlilor în mod educațional și nu strict financiar,prin tot felul de constrângeri bugetare,ar trebui sa vină de la funcționari ministeriali care cunosc sistemul.Dar mecanismul promovării în aceste funcții de decizie este profund pervertit. Aceste strigăte ale oamenilor raționali și dedicați profesiei didactice în mod absolut sunt în pustiu,iar pietrele metaforice nu pot fi excluse.Nu știu de ce, gândul îmi zboară la Jean Jaures!

Unknown spunea...

Un articol care m-a entuziasmat prin concizia și justețea sa.Raportarea la realitatea școlilor în mod educațional și nu strict financiar,prin tot felul de constrângeri bugetare,ar trebui sa vină de la funcționari ministeriali care cunosc sistemul.Dar mecanismul promovării în aceste funcții de decizie este profund pervertit. Aceste strigăte ale oamenilor raționali și dedicați profesiei didactice în mod absolut sunt în pustiu,iar pietrele metaforice nu pot fi excluse.Nu știu de ce, gândul îmi zboară la Jean Jaures!

Şerban Tomşa spunea...

Mugurel-Cătălin,
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Din păcate, convingerea mea este că învăţământul românesc merge către prăpastie şi nu se va face nimic pentru a se evita acest lucru.

tiger21 spunea...

primim de la societate ceea ce zeci de ani am daruit: nonvalori, absenta oricaror valori morale-ati si spus undeva foarte bine ca aceasta societate lipsita de valori ne inghite cu animalitate ...mai repede sau mai incet, nici ca nu prea mai conteaza; tristul rezultat il simtim acum pe pielea noastra sa spun asa si ceea ce e mai trist este ca acesti copii devin acum parinti si perpetueaza o oribila stare de fapt