duminică, 28 iulie 2013

Un cunoscut poet şi o horă în mijlocul bulevardului

              Romulus Bucur era un student de o rară seriozitate. Avea zece pe linie, nu lipsea de la niciun curs, nu bea, nu fuma şi se culca devreme, ţinându-se deoparte de dezmăţul celorlalţi colegi din căminul 6 Martie. Când nu era la bibliotecă, citea bibliografiile, cu mare plăcere, chiar în camera pe care o împărţea cu mine şi cu alţi patru tovarăşi, printre care se afla şi nepotul mai mic al lui Marin Preda, fratele mai mic al lui Sorin Preda. Pentru el, învăţătura era o adevărată desfătare intelectuală şi îl auzeam deseori chicotind de satisfacţie în timp ce răsfoia multele volume adunate în jurul său. O expresie inspirată sau o idee bine formulată îl făcea să jubileze şi atunci mă striga şi îmi citea şi mie pasajul respectiv, împărtăşindu-mi acele momente de graţie ale lecturii sale.
             Într-o zi am plecat la facultate şi l-am lăsat pe Romulus adâncit în studiul unui poet american. La prânz, când m-am întors, am rămas ca trăsnit în pragul uşii abia deschise. Romulus, roşu la faţă şi transpirat, era îmbrăcat într-un costum popular, brodat cu flori viu colorate. Scena se petrecea în perioada în care nişte maşini negre începuseră să mă urmărească prin oraş. ( Într-o noapte, una dintre ele a urcat doi metri pe trotuar, după mine, pentru a mă lovi ori doar pentru a mă înspăimânte, iar un prieten, care mă însoţea, nu s-a oprit din fugă câteva sute de metri. ) Am crezut că am înnebunit de-a binelea, mi-am făcut cruce şi m-am tras înapoi, cu gândul s-o zbughesc în parcul dintre blocuri şi să mă aşez pe o bancă, pentru a-mi aduna minţile risipite.
- Stai, bă, nu te speria ! a strigat Romulus după mine şi a ieşit pe hol, să mă aducă înapoi. Apoi mi-a explicat ce se întâmplase. În lipsa mea, Securitatea făcuse o razie prin cămin, strânsese studenţii, îi îmbrăcase în port popular şi îi pusese să joace o horă în mijlocul bulevardului, pe unde trebuia să se deplaseze Tovarăşul, în drumul său spre nu ştiu ce obiectiv economic .
- E, şi cum arăta Cârmaciul ? Bine, sănătos ? l-am întrebat pe Romulus după ce mi-am mai venit în fire.
- Naiba l-a văzut ? A trecut o coloană de maşini, dar era învălmăşeală şi urlau unii aşa de înfiorător, că n-am priceput nimic din toată căcănăria aia.

Niciun comentariu: