vineri, 15 iunie 2012

Amintiri dintr-o lume cu cărţi ( I )

Faţă de Antichitate, Evul Mediu a însemnat o catastrofă  în ceea ce priveşte cultivarea spiritului. Câte texte şi opere de artă vor fi fost distruse definitiv ? Şi cu ce se compară ravagiile făcute de misionari în culturile nou descoperite ? Niciodată nu vom cunoaşte dimensiunile reale ale dezastrului.
Am avut recent revelaţia că trăim o nouă epocă de ignoranţă, în ciuda evoluţiei extraordinare a vieţii social-economice pe planeta noastră. Brusc, elevii au încetat să mai deschidă şi alte cărţi în afară de manuale şi, începând cu generaţia care abia a trecut de treizeci de ani, lectura nu mai este simţită ca un act necesar, aşa cum era percepută înainte. Idealul omului renascentist, armonios, sănătos fizic şi spiritual, a dispărut din mintea contemporanilor. Politizarea tuturor domeniilor existenţei sociale şi goana după o bucată de pâine elimină automat, din preocupările celor mai mulţi oameni, nevoia de artă şi de instruire personală. Cel puţin aşa se întâmplă în statele cu economia distrusă de strategii aberante. Cetăţenii au devenit nişte rotiţe într-un mecanism absurd, ca în filmul Timpuri noi, cu Chaplin. Ce nimicea religia în urmă cu sute de ani, distrug azi politica şi economia gândită parcă pentru roboţi. S-a întors zeul foamei şi al îmbogăţirii prin înşelăciune. Dar tot ne vine greu să înţelegem că există oameni care nu simt nevoia să citească zilnic şi că ei nu sunt conştienţi de ceea ce pierd.
Ca să fiu corect până la capăt, e mai rău decât în Evul Mediu, fiindcă atunci artiştii şi învăţaţii erau apreciaţi de marii despoţi care îi găzduiau în palatele lor şi îi protejau. Acum, dacă ar putea, politicienii i-ar arde de vii pe cărturari.  Libertate de gândire şi de exprimare există doar pe hârtie, în condiţiile în care creaţia este lipsită de resurse economice. În fostele state socialiste, arta nu mai are nicio şansă. Era postculturală a început !
Nu ne rămâne decât să aşteptăm o  nouă Renaştere. Până atunci, îmi voi face un obicei din a evoca, când şi când, imagini semnificative spiritual din ultima perioadă istorică în care intelectualul şi artistul însemnau ceva.
Voi evoca aici scene cu valoare de simbol pentru ceea ce reprezintă fiinţa umană, în coordonatele ei fundamentale .
1. Don Pedro, împăratul Braziliei, încercând primul aparat telefonic dat în funcţiune, reprezintă uimirea omenească în faţa miracolelor produse  de propria minte.
2. Anita Ekberg intră în Fontana di Trevi, într-un film de Fellini. Ce elogiu mai frumos poate fi adus frumuseţii germinativ-feminine şi magiei pe care trupul uman o emană ?
3. Papa Ioan Paul al II-lea îi acordă iertarea celui care îl împuşcase. Este o emblemă a toleranţei şi a iubirii creştine. Faptul că am fost contemporani cu Ioan Paul al II-lea este unul dintre lucrurile cu care ar trebui să ne mândrim.
4. Ajuns şef al guvernului francez, Charles de Gaulle îl numeşte pe Malraux ministru delegat la Preşedinţia Consiliului, apoi ministru de stat însărcinat cu problemele culturale. Gestul lui Charles de Gaulle arată că susţinerea intelectualilor este importantă într-o lume civilizată. E recunoaşterea unui creator de către un politician. Prin comparaţie, Băsescu l-a numit şi el pe Andrei Pleşu consilier prezidenţial, dar a simţit şi nevoia să-l înjure golăneşte, de mamă. Aşa, ca de la birjar la birjar.
Voi continua cu derularea unor asemenea secvenţe, dar e posibil să evoc, în paralel,  şi imagini ale ruşinii omeneşti.

P.S. Până la urmă se pune întrebarea dacă arta şi ştiinţa pot fi înţelese şi receptate de toată lume ori sunt apanajul unor grupuri restrânse de oameni. Evident că privilegiaţii frumosului şi ai adevărului nu trebuie să fie supuşi înfometării, aşa cum se întâmplă în ţările în care capitalismul este construit de foştii comunişti.

6 comentarii:

silvia spunea...

Tocmai citesc Tozgrec al lui Culianu, în care unul dintre subiectele tratate e tocmai această Mare Ignoranţă care paşte lumea. Dincolo de explicaţia mitică, ezoterică, este o realitate crudă a zilelor noastre.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
bine zis, Marea Ignoranţă ! Nenorocirea este că depindem de ignari, care sunt la putere. Îţi aduci aminte cât de deştept era George W. Bush ?

Octavian / spunea...

Sau Mitterand care obisnuia sa ia cina cu marile nume ale intelctualitatii franceze. Dintre toti, doar Cioran il refuza constant. Prin comparatie, Basescu iesea la golden bliz cu Becali.
Asta ca o anecdota, desigur.

Şerban Tomşa spunea...

Mr. Hyde,
Mitterand era, într-adevăr, un om inteligent. În general, mediocrităţile nu-i suportă pe intelectuali, îi consideră periculoşi şi au mereu ceva de împărţit cu ei.
În altă ordine de idei, Cioran era un spirit demn şi independent. Un om hiperlucid. Altă fire, Marquez se bucură de prietenia multor câtorva dictatori.
Probabil că este o reţetă după care, dacă îţi duci viaţa într-un regim animalier, poţi ajunge foarte sus, în ierarhiile politice.

bricabrac spunea...

Este discutabilă ușoara lipsă de considerație pe care o arătați Evului Mediu. Ca orice epocă din istoria umanității, a avut și aceasta umbrele sale, însă ce a lăsat posterității este uluitor. Mie îmi place să mă gândesc la exclamația lui George Călinescu făcută la finalul uneia dintre faimoasele sale cronici de mizantrop: „Oh, întunecat Ev Mediu plin de măreţe catedrale, de superbe mănăstiri, de sublime clopotniţe, de impunătoare ceremonii, de aurite manuscrise, de gălăgioase universităţi, de blânde depravări goliardice, de mari linişti cetăţeneşti, cât regret că nu m-am născut în bezna ta“.

Şerban Tomşa spunea...

Bricabrac,
aşa cum arată lucrurile, aveţi dreptate, fără îndoială. Articolul e cam lung şi confuz, când ar fi trebuit să se refere strict la libertatea de gândire şi de creaţie. În realitate, Evul Mediu mă fascinează din multe puncte de vedere. Şi fiindcă a venit vorba de catedrale : în condiţii vitrege, arta găseşte forme de supraviuţuire de o măreţie tulburătoare.