sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Ninge cu ceşti de porţelan

Ninge peste surâsul rusoaicelor blânde şi peste Mirceştii lui Alecsandri.
Ninge cu ceşti albe, de porţelan, în care iubitele ne citesc soarta.
Ninge.
Nu voi uita niciodată noaptea în care tatăl meu mi-a arătat zăpada.  Era viscol puternic, tata m-a luat în braţe, cred că eram în scutece, şi a ieşit cu mine pe prispa casei bătrâneşti. Eram orbit şi înecat de fulgii de nea, care mă atacau ca nişte vietăţi de pradă, iar părintele meu s-a aplecat, a luat zăpadă de jos, a strâns-o în pumn şi mi-a întins-o. După cum îi sclipeau ochii, am înţeles că îmi face un dar neobişnuit.
Am întins mâna şi am simţit pentru prima dată ce înseamnă frumuseţea.
Peste zeci de ani, am încercat să prind, în câteva cuvinte, fulgerul care m-a străbătut atunci din creştet până-n tălpi :

frumuseţea nu se iartă !

zăpada
călcată-n
picioare
de
lupii
flămânzi

Nu cred că am reuşit.

9 comentarii:

Scorchfield spunea...

Amintiri datorită cărora se poate muri, nu fac bine la inimă, dar sunt atât de frumoase!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
aşa este. Uneori scenele astea ne ajută să regăsim drumul când ne rătăcim, dar memoria afectivă devine, cu timpul, o povară mult prea grea.

Camelia Săpoiu spunea...

Foarte frumos acest text! Aluziile la Esenin (nu greşesc, nu?) şi sugestia iernilor din pastelurile de iarnă cele mai cunoscute din literatura română, urmate de evocarea copilăriei şi a tatălui sunt pur şi simplu ... frumoase. Mi-am amintit de copilărie, de tatăl meu, de romantism (curent sau stare, nu contează).
Versurile din final au concentraţia unui haiku: zăpada, devenită simbol al frumuseţii copilăriei, "călcată-n picioare" de timpul flămând ...

Fii sigur, ai reuşit.

(P.S. Scuze pentru "analiza literară", dar sunt profesoară - ori fac un comentariu ori nu!)

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
:) Mulţumesc pentru aprecieri. Eşti o profesoară supertalentată. Te mai aştept cu drag.

Camelia Săpoiu spunea...

;;)

Liviu Drugă spunea...

Serban,
eu nu imi amintesc cand am vazut prima dată zăpada si nici nu imi pot imagina acel moment prea clar, de aceea ma bucur de fiecare data cand oamenii ca tine isi povestesc asemenea "inceputuri"

P.S.
Lupii tineri beau frumuseţea din ceşti de porţelan
căci numai ea se aşterne sub boturile lor flămânde.
Fără ei n-ar avea nici cine să
o admire,
nici cine să
o ierte.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
uauuu ! Ce frumos !

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2012/01/ninge-cu-cesti-de-portelan-serban-tomsa.html

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
mulţumesc ! :)