Cristina Ștefan ( Ada Chifor )
În căutarea insolitului existențial
Am citit romanul Gheţarul- Ed. Cartea Românească-2009, al scriitorului Şerban Tomşa, într-un moment când căutam insolitul în literatura actuală. Intuisem configurarea aparte a romanului citind înainte de procurarea cărţii, recenziile criticilor Tudor Cristea şi Gabriela Gheorghişor.
Ştiam că voi lectura un bun stil al fantasticului românesc şi asta mi-a trezit dorinţa de a-l înţelege şi degusta detaliat. Din primele capitole, cu impresia unei narări în file de jurnal, povestea „m-a prins”, m-a captivat şi pentru asimilarea aparte, temporală şi spaţială, fiind contingentară cu personajul Tom Kastelka şi cu autorul, Şerban Tomşa, contemporană copilăriei, adolescenţei, întâmplărilor repetabile unei generaţii.
Copilăria lui Tom Kastelka, dincolo de ciudăţeniile sale, este copilăria celor născuţi la graniţa sistemelor, noi, cei care ne-am auzit bunicii înjurând CAP-ul în barbă şi părinţii învăţându-ne să ne facem cruce cu limba în cerul gurii când treceam pe lângă o biserică, să nu fim văzuţi...Nu am fost generaţie de sacrificiu, dar sigur una introspectivă şi vizionară. Tom Kastelka se analizează existenţial căutând insolitul vieţii într-o decurgere de-a gata, gratuită, impusă de norme. Şi o face savuros, cu umor burlesc, uneori cu conotaţii cazone, dar mai ales cu vivacitate, energic, pe toate segmentele vieţii: copilărie, tinereţe, maturitate şi moarte.
Planurile nu se succed cronologic şi plictisitor, dar poveştile fac salturi uimitoare, trăirile trec pe nesimţite de la real la fantastic într-o balansare permanentă a scrierii între mimesis şi phantasia.
Idilicul este prins în exotic, normalitatea în abstract, erotismul rafinat în mecanicism sexual, toate intrările şi ieşirile în şi din real sunt insesizabile.
„Tom se opri o clipă să respire. Acum nu mai ştia cine este, unde se află şi ce face. Vedea numai argintiul care îl învăluia blând, răsuflarea lui era lumină, el însuşi se estompase în ceaţa aceea strălucitoare”...
În acest puzzle cu piese împrăştiate cronologic şi spaţial, Tom este, de fapt, naratorul omniprezent al propriei vieţi puse cap la cap, reconstituită din amintiri în poveşti mărturisite.
Şi că povesteşte sub spectrul fantasticului nu este decât o metodă analitică chiar didactică de a romanţa caracterul unei generaţii prin prisma experienţelor interioare şi a introspectărilor. Şi Şerban Tomşa reuşeşte cu măiestrie această expunere. Odată cu apariţia personajului Geronimo şi cu primirea invitaţiei Samuraiului de a petrece o vacanţă pe tărâmul mirific al Christianei, oraş fabulos,(poate unul spiritual, oniric sau filozofic alcătuit), lectura devine contaminantă. Personajele se succed cu rapiditate voievozii, scriitorii, actorii, sirienii, artiştii fac din decurgerea epică o diversitate de universuri paralele prin care nu mai ai timp sau discernământ să analizezi. Pur şi simplu faci salturile lecturii pentru a te bucura de frazarea de excepţie sau a te distra copios, tehnica sugestiei fiind integratoare.
„Vlad Ţepeş şi Radu de la Afumaţi au înfiinţat o ceată de haiduci şi s-au apucat de hoţie.”
sau
„Au rămas vreo trei-patru care fac pe cronicarii şi rapsozii. Scriu cronici şi balade despre eroismul beţivanilor. Unul din ei cântă la fluier şi îi întârâtă. Să vezi ce sârbe şi învârtite fac de răsună văile oraşului."
Sau te poţi trezi în Vuietul muntelui (Kawabata):
„După ce făcu primii paşi lui Tom i se păru că muntele străluceşte mai intens ca niciodată. Un vuiet imperceptibil venea dinspre crestele înzăpezite.”
Critica elitistă a comparat romanul( ca cititor nu-i musai să o fac), l-a încadrat, l-a înrămat şi adjudecat: Magicianul lui J. Flowles, Procesul lui Kafka, ceva din Garcia Marquez. Nu-mi permit decât, modestă, să consider romanul de la el de acasă, un roman care şi-a găsit putinţa acumulării unui destin, cu toate întâmplările şi trăirile, înălţările şi ratările, iubirile şi desconsiderările unui om dar mai ales cu viziunea personajului asupra acestui destin. Unde dacă nu în Christiana se puteau derula cinematografic toate acestea la un loc: amintiri, învăţături, nostalgii, principii.
În gara Christiana aşteaptă o generaţie cu bagajele făcute pentru călătoria iniţiatică. Punct terminus? Acolo unde Crăciunul şi „luminile sale devin mai intense” şi unde Tom Kastelka va păşi ca şi noi „nespus de fericit”!
Mulţumesc, Şerban Tomşa.
22 iulie 2010
Hermeneia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu