duminică, 25 octombrie 2009

Sentimentul timpului şi memoria răului

La câţiva ani după ce m-am născut, părinţii mei s-au mutat din casa bunicilor, mare şi luminoasă, într-un fel de bojdeucă. Am locuit acolo vreo câţiva ani. În memoria mea, perioada aceea s-a păstrat ca fiind cea mai lungă şi mai fericită etapă din viaţa mea. Până să merg la şcoală, nu aveam sentimentul timpului, care se dilatase atât de mult, încât realmente stătea pe loc. Vara ţinea aproape zece ani, iar iarna şi mai mult...
Păstram în memorie şi în suflet numai întâmplările fericite. Ce ţinea de violenţă şi răutate era repede uitat. Femeile pe care le cunoşteam se certau foarte rar, iar bărbaţii deloc. Apoi, când am mers la şcoală, vecinii şi cunoscuţii, care aveau şi ei copii, se bucurau din tot sufletul pentru succesele mele la învăţătură.
Mai târziu, am simţit că timpul se scurge din ce în ce mai repede, ca o apă curgătoare care se apropie de o cascadă, iar concetăţenii mei au schimbat memoria binelui cu una a răului. Fiecare ţine minte numai lucrurile urâte care i s-au întâmplat - şi acestea sunt foarte numeroase ! - şi pe cei care i-au provocat neplăceri. Apar conflicte determinate de lucruri mărunte care, în ochii unora, reprezintă afronturi de netolerat. Cam cum se întâmplă în nuvela lui Gogol, "Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nichiforovici". Aproape toţi uită că li s-a făcut uneori şi bine. Dar recunoştinţa a dispărut, ca şi bucuria pentru reuşitele celorlalţi... Aş avea multe să-i recomand unui tânăr care ar fi atât de nebun, încât ar dori să îmbrăţişeze meseria mea...
Am rămas pentru totdeauna cu o anumită "defazare" în percepţia timpului. Prin clasa a VII-a, profesoara de limba franceză, o tânără foarte instruită şi inteligentă, a făcut un sondaj printre elevi, pentru a afla cât timp pierde fiecare cu... mesele. A rămas consternată când i-am spus că eu "consum" o oră şi jumătate pentru micul dejun, trei ore pentru prânz şi două ore pentru cină ! Abia într-un târziu şi-a dat seama că nu ştiam ce vorbesc !

5 comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Buna dimineata de luni, Serban!
Si asa buna cum va fi ea sa-ti fie toata saptamana! :)

M-ai impins inapoi in copilarie. Si m-am plimbat cu drag pe-acolo. Am crescut pana sa merg la scoala, in casa bunicilor, undeva pe la marginea Bucurestilor in fata uzinelor Malaxa. de la poarta lor era "groapa". Cam aceeasi cu a lui Barbu.... In romanul lui era vorba despre groapa lui Ouatu iar eu am crescut "pe" groapa lui Coshca, o fosta exploatare de materiale de constructii cu coline, vaioage, balta cu stuf si peste, rate, gaini, gaste, vaci... tot tacamul... Bunicul avea capre... Mi-ai adus aminte de vecini.. asa era... ca in descrierea ta. Desi tramvaiele intorceau la doua sute de metri de casa bunicilor, intr-un fel, mi-am trait copilaria ca la tara!

Şerban Tomşa spunea...

Dragul meu Dan,
mulţumesc pentru urări şi ţo le întorc cu dragoste. Cred că ai copilărit într-un mediu fascinant. Când oamenii respectă o anumită morală şi nu se bagă unde nu le fierbe oala, nici ignoranţa nu este atât de incomodă. Pe atunci, oamenii simpli chiar erau curaţi şi senini. Cred că ai putea să scrii nişte memorii sau amintiri grozave...
Acum neştiinţa este însoţită musai de răutate şi aroganţă...

Ramona spunea...

Copilaria e un fulg de nea...

xia spunea...

Probabil ca daca timpul nu ne-ar provoca, totul ar fi simplu si fara rost.
Viata ar fi plictisitoare... Timpul este liberul arbitru din viata noastra, el ne ofera sanse...
nu ne lasa sa parasim aceasta lume fara sa versam lacrimi, fara sa zambim...Tot el ne aduce mai tarziu implinirea fructului copt.
De foarte multe ori simt fizic comprimarea sau dilatarea lui, cand diminetile uita de amieze si noptile , de dimineti...
poate gandurile fac asta...nu stiu...
sau poate ca nici somnul nu vrea sa ne mai fie somn...
copilaria ar trebui sa dureze mai mult...
Mi-e dor de anii aceia, tare dor...

Şerban Tomşa spunea...

Ramona : "...un fulg de nea visat de copilul unui beduin..."
Xia : Toate elementele vieţii noastre sunt, vai, limitate. Ne izbim tot timpul de nişte pereţi. Există, în toate lucrurile, un început şi un sfârşit...Măcar copilăria ar trebui să poată fi prelungită după dorinţa fiecăruia...